Alt adevăr smuls dintre dinții

încleștați pe limba

ce a ridicat odată greutățile porții

spre a triumfa fantomele morții.


Alt cuvânt a urlat în tăcerea solemnă

ca un urlet de ritual neopăgân

ce-și ascunde existența în sumbra tavernă

iluminată de mult, foarte demult, c-o antică laternă.


Apoi tăcere. Tăceri oțelite de lungi și parastatice-nsingurări

vin, coboară sau suie spre mari depărtări

căutând să ghicească ceasul lungilor sărutări

ori să guste din veșnicia începută c-a simple înmormântări.


poem 2


Adio îți spun când te mai vreau

fântână clară în deșertul mov

și-ți strig acum ca și atunci

că ești un demon când eu sunt Iov.


Și vărs, vomit, arunc afară toată otrava

ce-a lins sicriul roș al vieții

iar în oglinda apei numai tu

mai pui să se plătească taxă pieții


ce-o faci cu-ntregu-ți trup

pe care-l plimbi pe-o stradă

golașă și puternică ca sfânta fecioară

ce-n noaptea asta sigur are să moară

de iubirea uscată la început de vară,
renăscând iară.