trăiam aceleași neliniști
întotdeauna mult mai profunde
îndepărtându-se ca o stea căzătoare
când moare un om și se naște o tradiție
nu știam să –ți răspund la neliniștea metafizică
din pleoape aproape adormite visânde mereu
stăteam față către față
aidoma iluzionistului al cărui truc
va da greș când te-aștepți cel mai puțin
te urmam și –n lumea vegetală
ca o personificare a metempsihozei
din plantă carnivoră
în plantă mai uriașă decât lumea junglei
în care mi-a fost dat să ucid
fără teama de a fi vreodată învins
creșteam din trupul tău
și înfloream printre actele de vrăjitorie
ale magului de la bâlci
ale cărui bilete se vând la preț de speculă
când pleci nimeni pe nimeni nu strigă
pe sânii tăi adoarme un soare blând o lună rebelă
zorii trecutului apun peste lumea-n ruină
frumusețea aduce tenebrele universului fără margini
în cartea cu final fericit
(8 iunie 2010)