În a noastră moarte îngropăm morții ca pe semințe.
Așteptam să treacă veacul acestei ierni de suferințe
Și știm cu tărie că în primăvară cu crezământ
Lăstarii galbeni-verzui se vor înmulți din pământ.

Cerul însemnă albastru și a fi albastru însemnă cer
Și credem că fluturii zboară când zboru-i eter.
De niciunde adunăm în noi zile ca timpul să treacă
Și măsurăm clipe cu trăiri, și păși-vom pe apă.

Se rupe pleoapa ce închide privirea ca un val risipit
Din peisaj nu pupila, ci creierul privește ce e privit.
La cimitir crucile sunt umbre de raze răsărind din pământ
Ale soarelui sufletesc îngropat în amintiri și în gând.