o amintire stă
spânzurată de-o cracă de dor,
ooo, Doamne,
amintirile cum mă mai dor,
le cârpesc, le-nădesc
și mă sui cu ele la cer
și-n neant se topesc
și singure pier…

o clipă ruptă din univers-
viața mea-
o clipă și voi ajunge-ntr-o stea,
de-acolo,voi privi înapoi,
un străin,
și mi-e dor să mă-ntorc
și mi-e greu să revin…

ochiul meu trist și duios
se va stinge,
nu mai plânge, suflete,
nu mai plânge!
ochiul meu va deveni
luceafăr de noapte,
chemați-i duios lacrima
și în șoapte…
lacrima lui
roua dulce de dimineață
ce spală păcatul
de moarte și viață.

o amintire
stă spânzurată de-o cracă de dor,
aș vrea să re-nvie,
atât de mult o ador,
cine-a spulberat-o la cer?
cui să mă plăng
și cui să i-o cer?
s-o cer de la ape,
s-o cer de la stele,
dar apele, stelele
n-au grijile mele?

ursitorile mi-au urzit
zadarnic s-o caut:
amintirea s-ā transformat
într-un cântec de flaut…

2008