Mi-ai ignorat picătura de vin
din strop de-adio cu faur,
în ultim fulg cînd am vrut să revin
din rătăciri în coclaur.

Și a rămas gîndul meu suspendat
între orbite-n cădere
să-ți reproșeze suspinul trădat
spinul crescut din tăcere.

Însă privirea-ți ascunsă în vers
pradă din mine iertarea,
prunc să te-accept în al meu univers
cînd ne desparte ninsoarea.

Te mai aștept, căci nu am de ales-
toamnă-s în mai ignorată,
tu- un miracol din șoaptă cules,
în curcubeu-mi o pată.