tot mai stingher trec astăzi
prin nisipul poemelor mele
cu privirea surpată
pe răsfrângerile figurii tale,
aș vrea să-ți adun lacrimile
să fac din ele un râu peste Sahară.
să mă-mbăt cu acest zumzet de otrăvuri,
delirând ca un poet năuc.
noaptea coboară
pe umbrela înstelată ā cerului
iar cucuvelele,
zbătându-se între două veacuri,
vestesc văzduhul sfâșiat
de săgeta soarelui
ce-a căzut peste inima căpitanului
ce și-a ascuns corabia-n nisip.

dimineață,
magice raze solare îmi aprind sufletul,
înotând prin nisip,
după o clipă de fericire
pe care-am pierdut-o
în rana primei iubiri.

tăcerile nisipului m-au înfiorat
când evul marin
ā coborât în zodia șarpelui,
spre planeta florilor,
nuntite de fluturi albi.

nimeni nu va ști ce-i pe-aici,
numai muzica gravă ā cuvintelor
va sparge vidul monadei,
prin liniștea acestui deșert.

fiică ā păsării paradisului,
tu n-ai să știi niciodată
că din ochii tăi
au curs ploi de lacrimi
peste deșertul iubirii învinse.