Sunt urma ce o lasă un ghiocel pe talpă
Când un casap aleargă să-njunghie un miel,
Sunt baba amărâtă ce cu-o monedă calpă
E pusă să muncească, pe brânci, într-un castel.

Sunt raza astupată cu balegă de vacă,
La trecerea prin podul umplut de putregai,
Sunt cel care iubește, dar preferând să tacă,
Îi iartă pe toți sporii născuți pe mucegai.

Sunt pana care cade din zborul de colibri
Pe o corolă caldă, scăldată în parfum,
Sunt strigătul de luptă purtat în piept de cimbri
În nopțile de veghe, prin flăcări și prin fum.

Sunt fluturarea albă, batistă înnodată
Ce-alungă depărtarea, dar poartă și un ban,
Sunt crucea care-n aripi se schimbă câteodată
Când obosit de viață te scurgi din glie-n lan.

Sunt tot ce gându-mi cere în nopțile de veghe
Când lumea asta toată o cred și o ascult,
Sunt verbul poeziei ce nu suportă zeghe
Când agonia-i pune, în viață, înc-un punct.