de vreo douazeci si un pic de ani...ma caut!
mai cu seama de un pumn de ani
intr-o lume in care tot omul se numeste si se cheama..
numele meu...nu pare a figura pe nicaieri!

nu-i dezarmant ,decat atunci cand trebuie sa ma prezint cuiva,
intind mana,trag aer in piept...imi pare bine
numele meu este...

nu,nu-i dezarmant...cel mai rau e ca nici eu nu stiu care,cum sunt..
aici e,intr-adevar,mai greu ca inima sa nu-si tipe din durerile ascunse printre atatia eu...

curios lucru...aceasta cautare neincetata a eului!
tind sa cred ca o sa-mi aflu identitatea ,
doar atunci cand n-os mai fii!

m-am vazut alaltaieri,privind strazile de pe o amune banca
sa vad daca mai e vre'un om care priveste,din strada,spre ceva anume
si mi-am zis:-oare cum se vede lumea,privind din prisma unui om fara chip?