Copii firavi trec prin viața surdă
lumea vorbește...
nimeni să-i audă.
prin gări absurde se ascund fricoși
chemând cu disperare banul milos.

Cântați, cântați,
la urechea celui fără nume,
priviți din stradă
spectacolul ce stă să se adune
"credeam că lumea-i fără de principii"
dar iată golul îmbibat de glume.

Visăm frumos, visăm în spațiu
avem de gând să intrăm în grații
"nu vreau sa fiu sărac
sunt tare!
va rog dați-mi ceva de mâncare."

Acum când ciclul se încheie
și plouă și stă în gară
așteptând zorii de odinioară,
își cumpără un pahar de apă
și-l aruncă pe jos ca sa doarmă.

O amintire sumbră îl trezește, și
îl înțeapă frigul din poveste
își înlesnește...
legături cu noaptea întunecată.