S-a torpilat și merge într-o aripă,
La dame păru-n cap li se ridică,
Copiii speriați se feresc de el,
Creierul îi doarme, n-are cerebel.

Imaginea nu-i pasă că și-o strică,
Omul-proptea moralul îi ridică,
Încearcă să rămână pe picioare,
Acasă să ajungă-n bună stare.

Nevasta de necaz ziua își strică,
Se face de rușine... mititică,
Murdar,inconștient în pat se-aruncă,
Somnul apare, ca la o poruncă.

A doua zi îl doare bine capul,
Nu știe dacă vrea berea sau hapul,
Toți îl privesc cruciș cu nepăsare,
Rușinea lui rămasă-i în pahare.

Zi după zi, năravul nu și-l lasă,
Încet, încet pătrunde moartea-n casă,
Nimic și nimeni nu îl mai salvează,
Căci mintea amorțită, hibernează.