dimineață / pășesc peste urmele neatinse de-o zi
cât am lipsit cine să deseneze alte poteci
dunele sunt parcă mai albe în zori / în casa scărilor
sahara albită subit se simte până în albul osului

dintr-un cub de cer îmi deschide fără glas o femeie
amețitor mirosind a plăcintă de dovleac
bișonul ei aleargă prin mine spre lesă
nu știam că acolo sus ar locui cineva

bocancii la baie / pe coșul de rufe un album de artă
fără coperți lucioase fără instrucțiuni de folosire
Gauguin își mână caii cu potcoavele sângerânde
către sud / ca pe niște păsări migratoare

nu Tobi azi n-am chef de plimbare
mai așteaptă și tu o zi două