Te vedeam ca pe o minune,
învăluită-n aura unui glob de taină,
ca pe o infinită și sfântă lumină,
pogorâtă din cer de un înger,
să vindece orice rană
și să încălzească cu razele ei inimile și sufletele
peste care a căzut năpraznicul ger
al indiferenței,
dar visul și dorințele mele
s-au stins sub ploaia acidă de cuvinte
ce ai revărsat-o ca potopul peste ele.
Urmele pașilor mei
s-au adâncit tăcute în noapte
și urmele lor au devenit gropi de morminte
care s-au umplut cu amestecul dintre lacrimile mele
și veninul dulcilor șoapte
ce a făcut să ruginească tipsia
pe care mi-ai oferit cândva falsele jurăminte.