Zboară șoapte prin aer
Așteptând să fie rostite
De buzele calde ale gândurilor răzlețe
Să fie aduse la viața efemeră, de-o
Clipă
De un suspin, de o idee
Zboară prin ochi o lacrimă
Rebelă, ce-și dorește să fie strivită
Între pleoape, să poată să-și
Trăiască triumful de a exista
Chiar dacă îmbracă
Veștmântul durerii
Și umblă privirile golite
Să mai prindă măcar un
Răsărit fără substanță, pe care să-l
Așeze în memorie, ca semn al
Deșpărțirii
Nu crezi c-ar trebui să-mi dai
Un brânci de pe marginea
Existenței
Către infinit
Acolo unde nu mai există
Iubire ?