sunetul ascuțit al primului om
a scobit în văgăuna de peste deal
scormonind în pământul înghețat
mai mult de niște viermi uscați
n-a căpătat.

ca o arătare se târa peste ciorchini
lăsând în urmă dâre de sânge
pe care le lingea întorcându-se
astâmpărându-și astfel firea
bucurându-se.

cu limba strivită între dinți
de la atâtea înjurături
scotea sunete ce înfiora
și pe un diavol dacă
pe-acolo se afla.

i s-a părut dintr-odată că i se deschide ușa,
soția și copiii îl așteptau la masă
într-o tăcere de mormânt,
cu ultimele puteri descifra un urs
îl zgâria, mormăind se-auzea.

sări ca ars din pat, merse la baie,
de-un lanț nu se putea debarasa,
coșmarul îi fierbea ultima măruntaie,
transpirat, în convulsii ușa zgâlțâia.

rupsese balamaua și vrând să pareze
în cap colțul însetat i se izbea,
curgea materia cenușie, lui nici să-i pese,
de coșmar să scape dorea.

în balta propriei ființe
ce-a scrijelit podeaua toată
s-a mai zbătut peste o oră
și a lui consoartă.