Stau în bătaia vântului târziu în noapte.
Cuprins de gânduri efemere-fermecate.
Subit, capu-l ridic
Spre bolta cerească
Și privesc aria întunecoasă.
Privesc două stele inocente, paralele.
La distanță de trei gânduri,
Se-aude o coliziune stelară.
Norii s-au adunat...
Gândurile au încetat.
Se așterne liniștea...
Vântul fluieră.
Nimic nu se mai mișcă,
Doar o bucată de hârtie
Dintr-un ziar desprinsă,
Se lasă atinsă, de vânt cuprinsă.
O duce departe, în văzduhul de moarte.
A început să plouă...
E ora nouă, peisajul se lasă umezit
De lacrimile ruginite ale cerului.
Firele de telegraf sunt pustii acum...
Păsările nu mai stau în echilibru pe ele de-acum.
Mai trec două, trei mașini,
Strivind picăturile de ploaie, căzute-n drum.
Ploaia s-a oprit...
Acum aș cam vrea să-nchei...
Picăturile de ploaie se scurg, plăpând,
De pe frunzele teilor, arzând.