Biata râmă, dupa ploaie, se târa înspre centură
De-a ajuns să-și afle locul lâng-un petec de bordură.
Și cum sta înmărmurită și privea la noua lume
Pe-o tablița atârnată se vedea că-i scris un nume.

De-aia-și scoase ochelarii, cei cu dioptria mare
Și citi cu voce tare ca de bariton: -Parcare.
Se târî apoi la umbră sub un TIR dintre vreo sută
Curioasă ce se-ntâmplă-n lumea cea abia văzută.

Ce-o mai fi si lumea asta, lumea asta cea cu toane?
Că e plina de “fetițe” și șoferi de camioane.
Când colo, să vezi ce treabă, o persoană feminină
Pentru două-trei bancnote se-aburcă într-o cabină.

Și prin ușa-ntredeschisă, mai să te apuce jalea
Când se puse nea șoferul să ii facă alea-alea.
Când văzu, se-ntoarse râma drept ’napoi în arătură:
-Tot mai bine-i târâtoare… decât mare târâtură!