Dacă tu firea ți-o păstrezi când ceilalți
Și-o pierd pe-a lor și te-nvinovățesc;
Dacă te-ncrezi în tine iar pe alții
Îi ierți dacă de tine se-ndoiesc;
Dacă-așteptarea nu te obosește,
Mințit fiind, nu iei minciuna-n piept;
Sau ești urât și îți ții ura-n clește
Fără să pari prea bun sau prea-nțelept;

Dacă ai vise - dar le ești stapânul;
Dacă gândești - dar nu faci din gând, țel;
Dacă-ntâlnești Dezastrul și Triumful
Și judeci impostorii-acești la fel;
Dacă rabzi adevărul spus de tine
Să-l vezi întors în plase pentru proști,
Sau să-ți privești viața în ruine
Și te apleci din nou să o clădești;

Dacă îți strângi averile grămadă
Și tot ce ai, riscând într-un gambit
Și pierzi, și te așezi tăcut la coadă
Fără să spui nicicând ce-ai pătimit;
Dacă-ți îndemni tot trupul să te-asculte
Când inima-i aproape moartă-n piept
Și să reziști, trecând prin chinuri multe
Doar cu Voința ce te ține drept;

Dacă-ți păstrezi virtutea între gloate
Sau stând cu Regi - nu-i uiți pe cei desculți,
Dacă nimeni a te răni nu poate,
Dacă egal toți oamenii-i asculți;
Dacă poți umple pe de-a-ntreg minutul
Cu șaizeci de secunde-n zbor de zmeu,
Cu tot și toate-al tău va fi Pământul
Și - mai mult - vei fi Om, copilul meu!