1. Simbolurile ospeției stau părtașe.
Omul era trist. Părul cărunt din cauza murdăriei
de ipsos alunecase pe ochi. Ochii sunt și ei distruși.
(Rostul simțurilor lui este de a se așterne în vadul
durerii de a simți). Mă invită să iau loc. - Mulțumesc.
E amuzant și prânzul ostracizat: sare, cuțitul - să-mi tai
gâtul dacă știu la ce folosește - și pâine. Oricum ar fi,
el se declară în conștiința lui mulțumit de o asemenea
supărare deosebită.

-Nimeni nu dorește să-l supere îndreptățindu- cu ceva.-

- Șezi, străine, să-ți istorisesc drama existenței mele.

2. De două ori neagră toartă se apropie de mâna
mânată de sete, la han întârzie lumea să bea, un om
negru cu încălțările-n picioare cade ca un arnăut
peste pure sentimente, peste sete, sparge ulciorul,
- fiți atenți, fugiți, fugiți, urlau îngorzitor bețivii în jur,
omul își puse lipsit de apărare în fața așteptării capul
sub tăișul morții. Masa o șterge birtașul și ceilalți încă
privesc sub efectul scurgerii cronaxiei. Sunt beți.
Preotul binecuvântează. Numai la gândul că acela s-ar fi
putut răzgândi și plânge de necaz.