Bat spre mine toate filele din calendar
nerupte de nici o mână.
cu cearcăne de rouă număr fiecare vers
mai încet cu încă o secundă

casa e plină de fântâni neîmblânzite
ape adâncite, ciuturi înverzite de timp
dornică de liniște lămuresc diminețile
în ținută sculptată sub chip de om

cu o mie de degete moarte desfac toate porțile
la intrare tot liliacul are reflexe roz
înalț schele spre mirările amiezei
e mai frig cu fiecare rază de soare

m-acopăr tânjind după rădăcinile mamei
calc pe umbrele nenăscute cu urme de mână
cu credință asemeni eroului necunoscut
păstrez încă o lacrimă în odihna cuvintelor



02.03.2005