Cantec soptit al parintilor materiei
Imparateasa copil tu esti.
Gandul meu ferit de platosa lui de eter
Flamand spre tine goneste.
Aud muzica divina,
Sunete tragice sudate imperceptibil
Franturi de haos din filozofia sferelor,
Ce iata raman in spatele meu
Cand frigul si bezna domnesc...
Dupa norii de plasma stacojii
Zaresc castelul tau negru plutind.
Iar tu stralucesti si inventezi sideful.
Lumina geme inlantuita in jurul tau
Si eu raman mirat ; te intreb :
Eonii lenesi, cu ce-i umpli ?