Sunt vie, dar moartă,
albă, dar neagră,
vorbesc, dar sunt mută... căci
El e în mine:
Diavolul.

Tu ești o ratată și eu sunt
aleasa, sunt
sclava în care trăiește un Diavol ce nu vrea-napoi
în Infern.

Sunt sclava lui Velzevul și El
mi-e stăpîn...

îmi place...
îmi place să fiu biciuită de propria
mînă
cînd știu că El este acolo...
în măna mea stîngă pe care n-o simt...

Un preot deasupra-mi:
poruncește, stropește, șoptește, iar eu
îi zîmbesc
ca o curvă
și rîd ca o fiară, un diavol ce nu vrea-napoi
în Infern;
ca o diavoliță
încovoiată, înlănțuită în lanț de oțel.

E cel mai puternic Infernul din mine...
puternic, încît
se topește oțelul
cînd urlu și flăcări din gură îmi ies...

și sîngele-i roșu, dar negru
și venele-s viermi ce se mișcă continuu...
zîmbesc de plăcere...
cît timp Velzevul e în mine, tu ești
o ratată,
și eu sunt
aleasa...
Sunt sclava în care trăiește un Diavol.
Sunt sclava în care trăiește stăpînul.