Se lasa-nserarea in oasele noastre,
Privirile-ti sunt parca, brusc, mai albastre,
Te simt incordat si un junghi intre coaste
Se-nfige cumplit.

Mi-e frica de tot ce urmeaza sa spui,
Te simt, te cunosc, n-apartii nimanui,
Desi ma iubesti, chiar pe cruce te pui,
Sa fii rastignit.

Ma-ntreb de ce taci cand iti cer un cuvant,
Cand urlu-n plaman cu glas de pamant
Ca inca imi esti si inca iti sint
Pereche in toate?

Cu ce s-a gresit in aceasta poveste
Din care parea ca destul inca este
Cand tu prin tacere imi dai, cruunt, de veste
Ca nu se mai poate?!?

Se lasa-nserarea in oasele noastre,
Privirile-ti sunt parca, brusc, mai albastre
Cand pusa la loc ti-a fost una din coaste
Si-atunci, rost nu am...

As vrea sa ma-nec in privirile tale,
Abisuri albastre, sclipiri ancestrale,
Tablou al pornirilor noastre carnale
Ce-mi da vot de blam.