Nu mai există drumuri, doar copaci
iubirea-i un țipăt dement
apropierea ta clatină vidul
din care, oricum, sunt absent

O clipă numai și fulgeră blitzul
statuete fragile își găsesc adăpost
rătăcirea e o monetă cu zimțuri
tot zăngănind fără rost, fără rost

O întrebare scurtă, un acord
și-o seară spânzurată în tei
arlechini sintetici, în sadice jocuri
tremură-n urechile ei

Au revoire ! – o țigară și-un glonte febril
întâmplat între cutele minții
nu mai există drumuri, doar copaci –
iubirea-i un țipăt ce-njunghie dinții !