stâlpii sunt trecători suferind de inimă
așezați pentru o clipă pe trotuar așteptă norii
să capete conturul unui pahar de apă cu zahăr

ferestrele dinți rânjiți în guri mormăind vise
sunt pline de paie amintirile au împletit cuib
pereții miros încă a piele de zilieri alocuri
păstrează încrustate imaginare
partide de amor cu trecătoarele

streșinile fluieră admirativ coapsele lunii
de poftă gurile podurilor plouă-n burlane
sub scară fată cățeaua cățeii maturi
dezgroapă un os îngropat astă-vară

cântă cartonul magaziei de lemne
peste porumbei întunericul a întins o prelată
miroase-a asfalt răcorit și a smoală
topită și uitată-n găleată

de toate acestea se miră o baltă
apa strânsă în căușul străzii scrie litere noi
încotro urmă a pașilor pierduți
ca o liberate întinsă pe sârmă

de urât rufele nestrânse se iau în brațe
cea mai caraghioasă e haina poetului
are în jurul gâtului lănțișor de aură
în jurul gleznelor
balegă din care vor crește trandafiri

se oglindesc în toate stâlpii îmbătrânind
albind sau poate ploile mari
spală varul pereților din cer