Adeseori privind trecutul
Raman... Uitat atat de mult,
Imi blastam astazi inceputul
Acelor zile, ce-am avut.
Te duci... Cati ani de suferinta
N-or sa te vada ochii-mi tristi ?
Innamorat de-a ta fiinta,
Ca te cunosc, dar nu existi.
Sunt rascolit de-a mea poveste,
De-amorul meu cel dureros,
De ce n-a fost, de ce nu este,
De glasul tau iubit, duios...
Tu crezi ca-s oare ca si gandul?
Mereu, in van sa-l amagesti?
Sa-mi vina rar, la tine randul
Sa fii o zana din povesti,
Dulci buze cu a ta chemare
Ochi verzi ce scanteie de vii,
Mi-e rece-a ta infiorare,
De lingusiri, de viclenii.
Nu m-ai atins dar ma cutremur,
La simtul tau, atunci cand treci
De-o vorba, de-o chemare tremur,
Tu viata, moarte mi-esti de veci...
Te duci si rau n-as vrea sa-mi para,
Ca n-ai venit nici azi, nici ieri,
Ca n-am baut o cup-amara,
Chiar si pe astea le-ntelegi.
Ramai cu tine, te iubeste,
Si-ti cauta chiar alt iubit
Ce trupul, noaptea ti-l doreste
Eu plec... Ma duc... Am asfintit.
C-auzu-mi n-o sa-l mai intuneci
In vorbe dulci, suflari fierbinti,
Singuratatea-mi n-o s-o luneci
Sa ma mai faci sa-mi ies din minti.
Din gheara ta fara scapare,
In gandul meu te iscodesc,
Cand te-asteptam cu-nversunare,
Ca te-am iubit si te iubesc.
De-acum nici asta nu-mi ramane
Si n-o sa am ce blestema,
Ca azi va fi ziua de maine,
Ca maine anii ce-or urma -.
Stam deseori cu Eminescu,
Inlacrimati cand ne gaseam,
Vin n-am mai baut de-o luna,
Bani n-am mai vazut de-un an...
Cand te iubea parca pe tine,
Si stare, liniste n-aveam,
Il iscodeam si el pe mine,
Indragostiti de ce n-aveam.
In iarna frigul ne ingheata,
Fara iubire amandoi,
O primavara de speranta,
Veniv-ei dragoste la noi ?
El o iubeste, eu iubesc,
Cand impartim aceeasi soarta,
S-a dus iar eu innebunesc,
Traind viata asta moarta.
Ramas cu-o dulce nebunie,
Sfarsit cand nici n-am inceput,
Ti-as da din ea, in vesnicie,
Sarutul ce nu l-am stiut.
Iti spune El, Emin-poetul,
Asemenea iti spun si eu,
Ca s-au tot dus a lui aripe...
Si, ca si lui norocul meu,
In doi, singuratati si clipe,
Vom duce iar la Dumnezeu,
Luceferi blanzi, cazuti in ape,
Sufletul lui, sufletul meu...
Tu, Veronica ce-l ascunse,
Si lumii crude ne-ati lasat,
Lacrimi putine, poate scurse,
Frunze de dor ne-au ingropat.
V-am dat cuvant la-ngropaciune,
Sa ne lasati doar noi sa fim,
Sticle de vin sa ne adune,
Ca am iubit... Atata stim.