poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Åži totuÅŸi… (azi, dup 4 mai/25 - ÃŽnsemnare previzorie) ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-08-03 | |
Mă îndrept spre Paradise Club. Singurele mele amintiri nu sunt mai vechi de douăzeci de minute, de când m-am trezit pe plajă. Am ajuns la concluzia că durerea pe care o simt - deși e cruntă - este un semn bun: nu am murit încă. Dar nu știu cine sunt, de unde vin și ce naiba trebuia să fac aici.
M-am oprit pentru o clipă în fața clădirii, încercând să găsesc un răspuns la esențiala mea întrebare existențială în luminile de neon care-mi dovedeau că ajunsesem la Paradise Club, locul spre care țintisem. Brusc, mi se înfățisează un bar. Barmanul servește un bărbat care stă în fața tejghelei înalte. Alți doi bărbați stau la o masă undeva în dreapta. Două femei chicotesc, așezate la o masă în stânga ușii. Alte două perechi stau în picioare în jurul unei mese de biliard. Este o amintire? Sunt eu bărbatul care stă în fața tejghelei? Doar un singur moment mă desparte de clipa adevărului. Și o alee. O traversez și deschid ușa. Barmanul servește un bărbat care stă în fața tejghelei înalte. Alți doi bărbați stau la o masă undeva în dreapta. Două femei chicotesc, așezate la o masă în stânga ușii. Alte două perechi stau în picioare în jurul unei mese de biliard. Premoniție? Am mai fost aici mai înainte? Oamenii dinăuntru se holbează la mine. Femeile s-au oprit din chicotit: par speriate. "La naiba cu peșterile acelea!", șoptește una. "De câte ori nu le-am spus să blocheze intrările." Barmanul continuă să toarne băutură într-un pahar deja plin. Alcoolul se împrăștie pe tejghea. - La ce naiba vă holbați? Nu este vocea mea. Nu o recunosc. Parcă aș fi un robot, iar coardele mele vocale parcă ar fi ruginite. Din câte îmi amintesc - și nu am nici o amintire clară - nu sunt o mașină... Sunt sigur că sunt om, sută la sută carne, sânge și oase: durerea care mă frânge este o confirmare în acest sens.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate