eu iubesc, tu iubești,
el, ea iubește,

noi pivim în tăcere cum firul ierbii până la cer se înalță, crește, ne cățărăm prin chinuri pe-o lacrimă înălțându-se de pe-un nor privim al nostru creștet, ne plângem lacrimile ni le pierdem le scăpăm da și le amestecăm cu apele ploilor de Florar să nu le perceapă ai noștri în tăcere noi stăm
pe-un nor ne-am cățărat uite cu frânghii de păr grizonant în veacul care tocmai ne-a trecut prin fața ochilor umbriți de lespezi, vom mai apuca oare lumina vântului de miazăzi măcar o dată mângâindu-ne tâmpla pieptului meandrele clipelor curgând lovindu-se de noi ne recitim paginile vieții socotind cele nescris rămase întrebându-ne ce-ar mai fi venit de n-am fi pornit la drum lung cățărându-ne pe-o lacrimă înălțându-se de-o amărăciune
pe care doar
noi
o
știm

voi iubiți, ei, ele iubesc..