Primește Doamne, ca de la un păcătos
Să slujesc Þie în astă lume, sănătos.
Cinstesc și laud numele Tău,
Din inimă te cinstesc prin condeiul meu…
Valuri multe ridică furtuna pe mare,
Prin gândul omului în lucru ce-l are.
Fum, umbre sunt în toate, visuri și părere;
Ce nu petrece lumea și-n ce nu e cădere?
Spuma mării cu nor sub cer trecător,
Voi, lumini de aur, soarele și luna,
A-ți întunecat cununa,
Ferice de omul care nu va merge
La sfatul celor fără de lege
Și cu răii nu va sta în cărare
Nici pe scaunul de pierzare.
Ci voia lui va fi cu Domnul
În Legea Lui și-a petrece somnul.
Grăit-am cu mine, să iau aminte,
Să-mi socotesc limba, să nu „zic” cuvinte;
Ce necaz. Ce osândire! Ce foc amar.
Ce trăznet și ce lovire. Ce otrăvitor pahar.
Cine a socotit vreodată, ori și-a pus în gând
Jalnica țării stricare să o vadă așa curând?