***
note pentru un jurnal de călătorie

*
îmi place să călătoresc cu personalul
să beau cafea espresso în gările prăfuite ale orașelor mici
să citesc poezie în sălile de așteptare
printre grămezi de coji de semințe și peturi de bere
în timp ce trag cu urechea la conversațiile țărăncilor
cu fețe ca niște prune stafidite
venite să vândă la oraș verdețuri și sunătoare
*
primăvara își târăște aburii calzi
peste câmpii amorțite și cimitire de țară
prin fereastra murdară a trenurilor privesc
fâșiile de grâu cuminte, ici-acolo zvâcnetul viu al rapiței
fabrici dezafectate și halde de deșeuri
vecina mea – o băbuță cu vocea dogită-
îmi povestește orori petrecute în satul ei
făcându-și cruci mari și speriate
aș vrea să trag semnalul de alarmă
ca să cobor să culeg stânjeneii galbeni
din șanțurile mocirloase de lângă calea ferată
*
l-am cunoscut în sala de așteptare de la Titu
un navetist obosit între cincizeci și șaizeci de ani
când vorbea buzele-i vinete dezveleau rămășițele danturii:
patru dinți galbeni și lungi ca de cal
la distanță egală unul de celălalt
purta șapcă gri ponosită
și un costum bleumarin, ca de ceferist, care-i era prea mare
în mână – o sacoșă roasă de vinilin
din care se auzea clinchet de sticle
în drum spre Târgoviște
mi-a recitat versuri din poeții Văcărești