poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1638 .



Gara mea
personale [ ]
sau trenul tău

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mariamaria ]

2008-04-12  |     | 



Mi se întâmplă mereu.. Mă trezesc puțin înaintea zorilor - ca și cum aș fi foarte preocupată de întâlnirea cu primele cioburi de lumină - și nu știu dacă e vis sau aducere-aminte.
Jucam șotronul pe dalele sparte ale peronului și eram foarte atentă la toate trenurile care soseau. Nu știam care din ele te va aduce dar știam că asta urma să se întâmple. De câte ori sosea câte unul mă strecuram printre furnicarul de lume având grijă să nu mă rănesc de gardul de lemn de lângă calea ferată. Erau niște lemne ciudate în acel gard, parcă însuflețite, dar pe ale căror frumoase rotunjimi crescuseră mulți, foarte mulți spini, ca și cum erau obligate să-și apere frumusețea de atacurile celor din jur... trebuia să fiu mereu atentă să nu mă rănesc.
Era evident că te voi recunoaște, așa se întâmplă întotdeauna când ți se împlinește un vis, știi precis că așa l-ai visat. După ce treceam de lemnele însuflețite aruncam o privire de-a lungul șinelor cum faci când, deși plouă și știi că deasupra ta sunt numai nori, privești cerul căutând un colț de albastru. Nu întârziam prea mult uitându-mă la cei sosiți. Îmi era suficientă o privire și mă întorceam la șotronul meu.
Când l-am auzit i-am privit farurile și mi-am amintit de seara din copilărie în care am plâns pentru că sora mea îmi spusese că am ochii prea mari și prea rotunzi așa cum sunt farurile și că-i este frică de mine când e noapte... Nici acum nu era tocmai zi și parcă și mie mi se facuse puțin frică. Poate nu trebuia să mă supăr atunci, în copilărie, i-o fi fost frică, știu și eu? M-am îndreptat spre șinele ce-și începuseră tremurul de atâta greutate. Când a trecut prin fața mea sunt sigură că te-am zărit: trup puternic, brațe de crengi și privire de frunze... Erai tu!
Trenul și-a văzut de drum iar eu am încercat să alerg puțin după el dar nu am putut ține pasul. Mi-am căutat batista... de când cu șervețelele astea de hârtie nu mai ai nici ce să fluturi în semn de rămas-bun... Aș fi putut să-mi flutur aripile - trenul se îndepărtase și n-ai fi băgat de seamă că sunt înger - dar eu nu mai aveam aripi de ceva vreme (banal, știu, dar când ți se întâmplă ție, acest banal devine de-a dreptul tragic!).
Trecusei spre lumile tale, spre regăsirile pe care le așteptai spre a te împlini. De ce mă simțeam pustiită? Mergând de-a lungul șinelor am văzut sângele. Parcă fusesem atentă la spini... mângâiasem rotunjimile lemnelor, e adevărat... aveau forme ciudate care încercau să-mi spună ceva, dar când mă rănisem?
Urma să mă întorc. Lumina zilei trebuia să mă găsească la locul meu, pregătită pentru un alt început care avea să dureze până la ivirea zorilor din altă zi...
Mă tot întreb: dacă te-ai fi oprit, fie și doar pentru o clipă, m-ai fi îmbrățișat? Tânjesc de ceva vreme după îmbrățișarea ta... Sau asta nu trebuia să spun? Mereu mă încurc între cuvinte și tăceri...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!