ianuarie târziu
sub ceața cenușie
pașii au o greutate sub care inima pământului mocirlos capătă suflu sistolic
drumul se strânge și urcă pe mine până la genunchi
uneori chiar mai sus
de după urma gardului
câinele plânge
spre dealurile care erau hoinăreală
azi doar uitare
împrejur corbul înghite tăcerea
azi el e stăpânul

eu doar supusul care soarbe pe furiș un fum de țigară
și-o lume de ceață