Mulțumesc de sugestie, o să fiu optimistă... o să aștept să răsară soarele și pe strada mea.. deși, îmi place mai mult atunci când răsare din mare, sau din spatele unui munte colorat de septembrie... O să și zâmbesc atunci când răutățile unora sau ale altora mă vor incomda să privesc un răsărit, sau de ce nu, un apus... iau magne B6, sper să nu-mi mai pese de toate furtunile astea interioare... și nici nu o să-mi mai pară rău că nu te-am oprit din drum, atunci în timpul acela de departe, să-ți spun; te iubesc... de atunci, de la singurul meu necuraj, timpul nici nu mai are sens... trece...
Oricum, trecutul nu se poate modifica... nu cred în călătoriile în timp... și nici literatura nu poate înghiți sub formă de poezie, atâta iubire ce nu avea voie să fie....

Acum, e deja mai mult decât târziu... am și rădăcini și ancore... nici urmă de aripile cu care zburam atunci...