Azi dimineață bunica mă întreba unde-am pus ghivecele cele noi. I-am dat câteva (acum intră și râdem în hohote toate trei), apoi a mai cules ceva cutii goale de margarină, eu am plecat la lucru și am lăsat-o cotrobăind prin cămară. A, dar nu pot să nu amintesc faptul că ieșind dintr-o grădiniță, am avut o surpriză pe care am inscripționat-o în memorie, adică, (nu știu scopul creatiei sale), insă aveam în față o veritabilă mostră de poezie dadaistă: deasupra,"Alimentara", și sub acest titlu generos, pe o tăbliță neagră, într-o caligrafie gimnazială stătea scris :

"Pui ouă
banane
portocale
kivi
pâine
mături."

Aș încadra-o, desigur la "alt autor". Uite ce-mi fu dat să văd pe "Moților", în plin centrul Clujului (strada cu celebra primărie, cu sau fără legătură). În fine, nu asta voiam să zic. Așadar, întorcându-mă acasă, pe balcon m-au întâmpinat câteva pete de culoare (spălăcită). Ce era: va să zică, din ghivecele umplute cu pământ răsăriseră câteva cozi de ceapă încolțită. I-am arătat mamei minunea, dar n-a părut surprinsă. Măi, o fi ceva și poate nu știu eu, mi-am zis. Dupa ora 19,30, pe când îmi ascultam eu emisiunea in cameră , iar bunica și mama, o ascultau și ele din bucătărie, ne trezim cu doamna Pinca în ușă. Draga de ea, o senil-octogenară, mai bine zis o biată vecină în lipsă de ocupații.
- Am adus ceva pentru pisi. Niște coji de castravete. Piiisii! Piiisii!
- Lăsați-o doamna Pinca, doarme și ea pe undeva.
- Da, da, doarme. Da cine vorbește? întrebă.
- Adina, răspunse mama.
- Cine? Aaa, i-acolo? și arătă spre aparatul de radio.
- Nu, zise mama, e-n cameră, stați să vă spun, doamna Pinca, ați văzut ceva pe balcon? Avem niște plante foarte frumoase, aduse din Japonia, continuă mama, (adică nora bunicii!).
- Nu le-am văzut.
- Mâine dimineață, pe lumină, să veniți să le admirați, vă dăm și dumneavoastră câteva frunzulițe să le plantați, mai zise mama. Bunica tăcea.
- Da' unde-i fata? întrebă Pinca.
- În cameră.
- Dar nu-i acolo... și arătă iar spre aparatul de radio.
- Nu, că și-a înregistrat emisiunea.
- Asa-i, dacă dumneavoastră aveți balcon, le puteți ține, că vă intră soarele în casă. Și eu am avut flori "ibiscus", da' la parter ii frig. Da, da, da' când vine, săraca, la noapte târziu? Că vreau să-mi intre in curtea din bucătărie să-mi curețe acolo, că eu nu pot.
- Mâine, doamna Pinca, pe lumină.
- Da' acuma ce face?
- Scrie la calculator.
- Si dup-aia nu poate?
- Nu, că la noapte merge la internet.
- Da' ce-i aia?
- Doamnă, începu bunica, dornică să-i explice băbuței cam cum stau lucrurile cu tinerii și cu "tehnica asta...", scrie și se transmite în toată lumea. Telegrafie, doamnă, comunică, înțelegeți?
- Eee..., cu tată-so.
- Nu, că ăla nu-i scrie. Cu alții.
- Acuma?
- Nu, acuma scrie la calculator, deseară merge la internet.
- Stiți ce, doamnă, dați-mi pace! făcu Pinca, lovindu-se cu putere peste picior și țâșni pe ușă, traversând balconul proaspăt decorat, gândindu-se care dintre noi e mai mare mincinoasă: mama care i-a zis că eu vorbesc la radio (când eu eram în cameră), bunica, atunci când i-a spus că eu merg seara târziu la internet (și doar m-a auzit ea bine că țăcăneam tastele), sau eu, (da, da, chiar eu, care le-am pus și pe ele să mintă pentru că n-am chef să-i sar pervazul și să-i curăț "curtea din bucătărie"). Aș menționa că era vorba de o simplă curte interioară, de 3/3 m., iar fereastra bucătăriei madamei are deschidere spre acest spațiu închis dintre pereții blocului (curte interioară, adică, fără alte conotații sau subtilități).