Mama... o fiinta plapanda dar atat de puternica!
Mana ei nu cunoaste durerea cand trebuie sa alunge raul din jur, desi se loveste in cioburi albastre de mare.
Ochii ei nu cunosc oboseala cand trebuie sa vegheze la linistea omului bolnav de atata neputinta, desi nu mai au decat lumina imprumutata de la stele.
Gura ei nu cunoaste amarul cand trebuie sa rosteasca dreptatea, desi buzele ii sunt presarate cu praf de fiere asternut de vantul istoriei.
Gandul ei nu cunoaste uitarea cand trebuie sa daruiasca pilda intelepciunii celui tanar, desi a ingropat in adanc de durere propia-i greseala.
Inima ei nu cunoaste ura cand trebuie sa vindece trupul vlaguit al celui ce a ranit-o,desi blestemul l-a pus scut impotriva dusmanilor ce ridica spada spre cei dragi ai ei.

Mama...cuvant usor ca o petala de floare, dar incarcat cu densitatea unui strop de plumb.

La multi ani, mama!

Ma iarta si in acest an ca nu ma pricep sa iti culeg cununa ce o meriti...


08. martie. 2002