Am fost și eu poet odată,
Tânăr și cu multe vise.
Am visat ca lumea toată
Să fie a mea, cum mama zise.

Însă vremurile nu iartă,
Și-am uitat de rime, vise.
M-am trezit bătrân deodată,
Privind lumea din culise.

Lumii nu-i pasă de tine,
Dacă mori sau de trăiești.
Doar nepoții te fac pe tine
Dornic să supraviețuiești.

Le lași lor visele din lume,
Să-i propulseze în lumea toată,
Și să se bucure ca tine,
Când erai poet odată.



(Pentru scumpul meu nepot Alexandru Andrei )