Lacrimi

Bună ziua, domnișoară. Te-am auzit plângând, nu-mi spune de ce. Nu vreau să știu. Ai curajul să stai lângă mine? Cred că nu, că altfel nu plângeai. Tu plângi? Mă îndoiesc. Cineva rău îți pipăie meningele lipit de creierul tău – tu nu îl vezi, dar eu da. Știu că nu mă crezi – dar eu pot să te fac să nu plângi, numai dacă nu îmi spui de ce. Dacă vrei, facem un pariu, știu că nu mă crezi. Durerea da, e a ta, dar de ce să te pedepsești plângând? Eu nu vreau să știu nimic despre amărăciunea ta și nu vreau să ți-o scot din cap. Ai toate drepturile să ți-o păstrezi. Da, tu spui că plânsul te ajută și că e o reacție la suferință, așa cum strănuți sau tușești sau sughiți. Nu te contrazic. Dar eu știu că nu e așa. Nu vreau să îți împărtășesc secretele mele, cum nici tu nu vrei să le cunosc pe ale tale. Uite – dacă te apucă sughițul și e foarte puternic și te deranjează, e simplu: respiri foarte adânc și lent, rar și mai ales numeri în gând inspirația și expirația – 1 - inspir-2 - expir, ș.a.m.d. 3-4, 5-6, și tot așa până la 20 sau 30 sau chiar 40 dacă nu trece, dar, și când tragi aer în piept și când îl scoți, te concentrezi asupra respirației – o urmărești cu gândul tău și te străduiești să respiri egal și să observi ce se întâmplă. La început vei mai sughița, dar va trebui să continui să respiri și să numeri cum ți-am zis. Mai respiri la fel de 3-4 ori și după ce îți trece. Sunt și metode mai simple, dar pentru mine asta nu dă greș decât dacă nu mă concentrez corect. Nu te interesează, văd că tu plângi cu sughițuri – e obositor probabil, dar te lovește suferința ta de tinerețe. Uite, să îți mai explic: când eram copil ziceau că trebuie să mă sperie dacă nu trece sughițul sau să înghit apă de trei ori și tot nu trecea. Rudele sau prietenii nu știu mereu ce e bine. Când înghiți apă, trebuie să înghiți cantități mici, să sorbi, dar pe nerăsuflate – nu merge întotdeauna. Plânsul e ca un fel de sughiț, care mai degrabă ne deranjează. Nu ajută, încearcă numai o dată să nu plângi și te vei simți mai bine, mai puternică, nu e nevoie să îneci toate corăbiile. Mintea noastră e ca un computer, trebuie să știm să o utilizăm corect. Tu vrei să plângi, înțeleg, spui că, dacă vrei, poți să nu plângi, dar eu nu te cred. Spui că plângi ca să te descarci – dar gândește-te mai bine – unde te descarci? Cum adică te descarci? Fără electricitate viața nu e posibilă. Poate că ești încărcată inadecvat și pentru asta tot e mai bine să te liniștești, să nu plângi. Să redistribuim energia, nu să o pierdem. Uneori oamenii dau sfaturi greșite. Eu am trădat un secret acum. Sigur nu ai vrea să faci rău altcuiva, și să știi că oamenii sunt ca niște rețele de calculatoare și se influențează unii pe alții. Plânsul tău, fiindcă ești singură, dacă nu lovește în tine, lovește în alți oameni și nu e frumos. Ei nu sunt datori să sufere odată cu tine și tu nu ești obligată să te autodistrugi. Eu te rog doar atât: încearcă să nu plângi dacă vrei, iar dacă nu poți, mă ai oricând pe mine, ca să vorbim și să găsim o cale să nu mai plângi – cum este pentru sughiț, este și pentru plâns. Nimeni nu te-a angajat ca clovn, e păcat de ochii tăi. Ai putea să nu plângi, ca și cum nu ți-ar păsa. Abia acum am înțeles, crezi că e sfârșitul a tot ce e bun pentru tine. Poate că așa este, dar nimeni nu m-a trimis la tine. Sfatul meu e să nu faci pe nebuna. La revedere. Și poate că e mai ușor cu înghițitul apei, dar de mai multe ori...