te-ai pus lângă birjar să-i asculți gândurile,
dar gândurile îi erau alungate
de ploaia ce-arunca valuri de nori
peste coamele cailor
sătui de jar
nu le mai plăcea să alerge,
zburau

copitele izbeau aerul și
tropotul nu mai era tropot,
ci tunet

tu intrai cu capul între coaste
și îți căutai sursa din care izvora teama,
stropii nu-ți puteau șterge gândurile
care strigau în tine,
rând pe rând,
în ecouri

îți auzeai gândurile,
nu și ale birjarului

ți-ai prins nod de palme în jurul inimii
ca și când ruga aceea ar fi prima și ultima,
dar tu știai că pe genunchi
ai răni de la cât ai stat cu capul plecat
pe piatra altarului acolo,
în fața icoanei,
lacrima curgea din tine,
ți se prelingea pe umeri,
pe mâini,
să-ți înmoaie strânsoarea

acum,
ploaia s-a oprit,
caii aleargă,
tu stai de vorbă cu birjarul,
dar vorbele tale prind aripi,
zboară pe cerul brăzdat de razele soarelui

să le prinzi nu mai poți