dacă simți că bați cuie
atunci când așezi cuvintele pe hârtie,
ești tâmplar, nu poet.
dar, chiar și un tâmplar
poate fi poet dacă,
atunci când bate cuiul,
simte durerea lemnului.

dacă nu simți,
poate că ești transparent.
dar, fie el chiar și transparent,
omului care iubește,
i se vede iubirea cum curge prin el,
cum aceasta îi izvorăște din inimă
ca să se prindă de o altă iubire;
ca două pâraie limpezi unindu-se,
să curgă râu.

asemenea-s cuvintele dintr-un poem,
pot fi șiroaie
dar, dacă nu curg împreună,
nu vor fi niciodată râu.
și fără izvor nu-i rost de ape,
cum fără emoție
nu-i rost de viață în cuvinte.

așa-i din sâmbure, lăstar.
ce va să fie falnic, falnic va fi,
și-o vreme, va șopti îndrăgostiților vise și dor,
o vreme va fi hotar între cer și pământ,
loc de odihnă,
adăpost de vânt,
apoi,
cuminte,
se va lăsa rănit,
sub mâinile tâmplarului poet.