de acolo munții se vedeau plini de miei albi și râuri negre, iar trenurile erau ca limba șerpilor la marginea pradisului

ei aveau căciuli negre și înalte iarna și vara înălțau în câmp piramide de aur, împlântau prăjina în pământul aburind în zori ca o mămăligă, ca să hotărnicească lumea, tăiau frumos cu coasa mohorul înalt de lângă răstoacă, cu degetele noduroase iscau vântul șuierând precum pomii uscați

pe dealul din margine suiau cu carul de fân în sfânta duminică de se minuna popa de așa păcat, dar vacile și caii nu răbdau de post și altfel venea ploaia aceea mare și iute de se înnegreau pologii neadunați, iar lutul de pe uliță era ca o clisă în care cădeau vitele în genunchi

ca un fir de păianjen puntea era ușoară și îngustă și astfel ei treceau drepți și legănați dintr-o lume în alta, era o lume uriașă într-un bob de rouă, chiar și pietrele erau uriași adormiți care parcă respirau în somn, ca și bunicii înainte să fie coborâți în dealul cimitirului

pe costișă se legănau flori mărunte și subțiri de parcă sufletele lor erau îngeri tineri cu degetele tremurând