bună seara, alteță,
cum vă mai este somnul, acum, iarna,
când nucii dezgoliți își expun scoarța netedă și cenușie,
când de fapt toți copacii par moi și betegi
și lipsește ceva acolo unde ramul pleacă din trunchi?

ceva se frânge acolo

alteță, eu sunt prea tânără,
ceva din mine tremură ca un ou proaspăt spart
ceva din mine nu știe să se lase în voia drumului
și se împotrivește firii
sunt în parte prunc nededat la resemnare,
aș vrea să reușesc chiar dacă sorții nu sunt prielnici
aș vrea să controlez eu mersul soarelui înainte și înapoi
ca pe un pendul auriu
și

apoi mă trezesc și îmi pare rău că am cârtit
e iarnă și noapte, toate parcă cresc
și sunt fericită

lumina se rupe în scântei,
viața e o veche obișnuință, alteță,
scântei rebele care fug din ochiul mamă de colo-colo
ca praful incandescent,
anafură din alte vremuri