"bat clopotele
bisericii de pe dealul Cetății,
Radule!
bat clopotele,
să-alunge norii negrii
îmbibați de frustrări,
neatinși de
loialitate."

Încerc din răsputeri să pretind că sunt orb, că mi-am pierdut mințile închipuindu-mi că ”înțeleg” substraturi de fapt inexistente; mea culpa în cazul în care mi-am pierdut de facto, mințile.

Dragă Anișoara, @ani, nu pot să mă identific cu lumina speranței grațios încheind poezia-ți. Tare-aș vrea, dar mă rod frustrările. Rămân însă, chiar codaș și ofilit, tîrându-mă și eu, îndărătul trandafirilor care-și mai amintesc de culoarea Luminii. Și te rog să mă crezi, în acest moment în care închei, privesc spre pervazul din fața mea, și-mi încânt ochii pentru că într-adevăr(sic):

”la fereastră,
un bonsai de pin de pădure”.

Mi-a făcut multă plăcere citirea.

Cu respect,

rcm