poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 117 .



Timpul circular
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Poupette ]

2020-10-28  |     | 



Nimeni n-o să te găsească aici –
ți-am spus în timp ce ploua cu pansele
iar ochii tăi mici se înfundau și mai mult în orbite.
Ți-am povestit despre timp și susurul lui nevăzut printre noi,
cum macină totul dar în trecerea lui tăcută m-a lăsat aproape neatinsă
și cum tot el, mut si blând,
a săpat cu răbdare între noi – copii siamezi –
până ne-a despărțit de la coaste
și de la jumătatea inimii.
Cine ar crede că atunci când vine seara și-mi dezbrac pielea
sângerez uneori din locul unde ai crescut lângă mine?
Doar nu te știe nimeni și nici eu nu-ți spun pe nume.
Număr secundele de la claviculă și până în pântece
iar viața merge mai departe ca o apă liniștită.
Noaptea uneori îi aud valurile cum mi se sparg pe coapse
și-atunci, în somn, caut cu vârful degetelor albia-i rece și întunecată
unde dormi și tu.
Cine-ar putea să te caute acolo?
Cine-ar putea să știe că zaci ca un animal adormit
la capătul lumii pe care am lăsat-o în urmă?
Cine-ar putea să țină minte
că ai crescut pe inima mea ca un lichen și i-ai dublat bătăile,
că mi te-ai întins pe oase și le-ai secat de măduvă,
că am împărțit aerul din plămânii mei uscați?
Doar în orele târzii când, scufundată în vise, te văd pe partea cealaltă a malului,
îmi întind brațul alb spre tine
iar tu îmi spui, cu obrazul lipit de luciul apei,
că te îneci repede.
Atunci e singurul moment când îmi amintesc cum arăți,
cum vorbesti și cum îți porți pașii,
gura ta mică strânsă în jurul cuvintelor,
te văd de parcă ai fi lângă mine iar timpul nu s-a separat nicicând de noi.
Doar atunci, privind spre tine ca spre piscurile unui munte
simt același gol imens care-mi crește sub coaste
și aud cum se umflă valurile în depărtare,
alunecând în spume spre noi.

Ți-am vorbit despre frică și neputință
dar poate trebuia să-ți spun mai degrabă despre deznădejde
și cum așteptarea e ca o închisoare fără pereți,
doar cu un cer infinit deasupra și un hău de nebănuit dedesubt.
Vezi tu, cu toții devenim fantome sub atingerea anilor
deși corpurile noastre sunt încă aici.
La ora târzie când ecoul meu alunecă spre tine
ai ști și tu că timpul nu e drept ca o linie
și nici drept fără de greșeală,
ci rotund și încâlcit –
un haos circular etern care ne întoarce și ne învârte cu nepăsare
în ritmul acelor ceasornicului.
În tumultul ăsta continuu formele se confundă
iar ceea ce era doar o amintire se transformă într-o fărâmă din cotidian
și-atunci mi se pare că ochii noștri devin aceiași
și n-aș mai putea spune unde încep eu și unde te termini tu.
Acolo, în vârtejul apelor tulburi de altădată,
ridicate din mâlul mătcii,
coastele noastre se lipesc la loc, muchie pe muchie, într-un unghi perfect,
de parcă nu au fost rupte niciodată.

Este singurul loc unde pot să te privesc.
Singurul loc unde jumătatea mea de inimă
știe aceleași lucruri ca jumătatea ta.
Singurul moment când îndrăznesc să te ating
și să-ți dau formă și viață din degetele mele.
Doar aici, plutind pe apa care ne unește –
tu cu corpul gol iar eu în negru, cu părul pe umeri –
timpul circular ne-a adus iar la un loc.
Doar aici și acum pot să-ți povestesc despre zbucium și uitare
și inima care nu vrea să ne lase,
despre alte vieți în care timpul nu ne-ar fi transplantat în alte lumi
și am fi adunat toate zilele și nopțile sub aceeași umbră.
Acum aud doar liniștea, rece și mută,
cum se întinde pe ochiurile de apă dintre noi,
ni se strecoară prin pori și sub pleoape
și știu că încă nu suntem aici.
Știu că timpul, cu înțelepciunea lui seculară,
nu ne-a aliniat încă pașii.
În aburii dimineții, când ființele noastre se separă din nou,
o să-mi amintesc că te știu nu doar ca pe-un gând îngropat în mine,
ci din carne și oase,
în afara mea.

Exiști.
Ești aici și asta e tot ce contează.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!