poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 612 .



D.R.G.
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [KOSTEA ]

2015-05-22  |     | 



Pentru amicii care nu sunt medici și care nu cunosc, finanțarea spitalelor de face de câțiva ani în sistemul DRG, ceea ce înseamnă următorul lucru: fiecărui caz internat i se acordă un punctaj numit indice de complexitate a morbidității (ICM), a cărui valoare medie pe o lună se înmulțește cu numărul de cazuri externate și cu valoarea punctului stabilită de casă, rezultând suma de bani încasată de spital pentru activitatea pe o lună, sumă din care ulterior se plătește personalul, se cumpără cele trebuincioase și se fac, eventual investiții.
Aceștia sunt banii cu care casa de asigurări de sănătate finanțează activitatea din spitale.
Alte sume pot rezulta din internările de zi, din programe de sănătate (anumite investigații și medicamente pentru o listă clară de diagnostice) și din coplăți sau acordarea de consultații, evaluări imagistice sau analize contracost pentru cei care nu vor să fie internați sau nu se pot interna.
Probabil că acest sistem pare din exterior foarte corect, favorizând financiar medicii luptând cu molimele în defavoarea celor care aplică numai cataplasme.
În realitate există o serie de probleme care fac ca acest sistem, cel puțin momentan, să fie extrem de disfuncțional și cu un efect mai degrabă limitativ în ce privește accesul publicului la sănătate, al medicilor la o retribuire proporțională cu efortul sau priceperea și a spitalelor spre o finanțare corectă și adecvată.
În primul rând regulile conform cărora indicele unui caz este mare și al altui caz este mic sunt obscure și nu au nici o legătură cu starea pacientului sau nivelul de investigare sau de efort medical necesar pentru a diagnostica și îngriji pacientul.
Creatorii DRG au fost probabil afectați permanent de cistită pentru că asocierea acestui banal diagnostic la aproape orice poate rezulta în triplarea ”complexității” cazului, fapt care nu se întâmplă în cazul celor cu tumori hipofizare determinând orbirea și nici în cazul celor veniți cu tensiunea prăbușită prin deficit cortizolic, dacă, desigur, nu au și ei măcar parțial un grad de cistită.
Boli necesitând o grămadă de analize, cum ar fi cele privind funcționarea ovarului, analize pe care de altfel casa nu le finanțează în ambulator, rezultă în ICM uri sub medie, în ciuda costului previzibil pe care aplicarea criteriilor moderne de diagnostic le-ar implica. La fel diagnosticarea și tratarea osteoporozei, în logica economică a sistemului, este atât de păguboasă încât internarea, investigarea și tratarea pacientelor cu această boală se face în pierdere a priori.
În al doilea rând diagnosticele sunt tratate la fel din punct de vedere financiar indiferent că se referă la o boală demonstrată real sau doar la una presupusă de un medic (fie de rea credință, fie lipsit de minimul necesar pentru a diagnostica sau trata o boală, fie doar imaginativ). Aceeași bani îi primește și un spital care constată, presupune, contemplă și transferă un acces ca și unul care îl tratează efectiv.
În al treilea rând toată această complexitate mai mult sau mai puțin reală a cazurilor nu crează diferențe de remunerare între medici, fiind la urma urmei doar un obiectiv de atins facultativ și mai mult din dorința de a contribui la întrecerea socialistă decât un motiv de îngrijorare sau relaxare financiară personală. Dacă avem în vedere cele de mai sus, faptul este la urma urmei unul pozitiv, căci dacă remunerarea ar depinde direct de ICM o groază de pacienți, realmente bolnavi, poate chiar complicați prin aplicarea unui raționament normal, nonDRGistic, nu ar mai fi internați.
În al patrulea rând chiar dacă se realizează o anumită complexitate a cazurilor și se externează un număr suficient de pacienți nu există de fapt vreo certitudine că spitalul va primi banii cuveniți.
Pe fiecare lună se ”contractează” un număr de cazuri, număr care nu este niciodată cel pe care spitalele, privind statisticile anilor trecuți îl preconizează ci un număr mai mic, redus arbitrar de finanțator. Uneori un număr mult mai mic, dincolo de care spitalul lucrează în pierdere (în fapt compensând din banii luați pe acele cazuri pe care primește totuși bani).
Casa își rezervă dreptul să invalideze cazuri, inclusiv prin interzicerea de diagnostice (mai mult sau mai puțin justificat, dar de obicei fără a anunța din timp incompatibilitățile).
Și, uneori, când vine o lună cu adevărat proastă, să nu trimită banii nici măcar pentru numărul de cazuri validate aprobate de ea însăși.
Sigur managerii ar putea protesta și da în judecată, mai ales dacă nu le pasă prea mult dacă rămân sau nu în continuare manageri. Și probabil că și dacă ar face-o, mai ales în mod izolat, nu ar avea prea mari șanse în fața unei organizații monopoliste cu atât de multă putere.
De fapt prin toate aceste măsuri, care nu sunt publice și nu sunt reformatoare, Casa de Asigurări reduce cheltuielile și prin ele accesul publicului la sănătate, fără a face public acest lucru și fără a-și asuma transparent, în ochii cetățenilor și a contribuabililor la sănătate intențiile.
De altfel intenții sunt vizibile de mult; din ce se întâmplă în ambulator, cu plafoanele de analize gratuite a laboratoarelor generând cozi de pensionari la începutul lunii respectiv pânze de paianjen la ghișee după terminarea banilor; din modul și limitele de compensare a medicamentelor; din sistemul de reglementare a trimiterilor medicale sau modul în care obligativitatea cardurilor funcționează, etc.
O reformă reală a sistemului de sănătate și a activității spitalicești ar necesita mult mai mult, dar mai ales pricepere și dorință de bine.
Ar trebui luate la mână toate diagnosticele, criteriile acestora, necesitățile de evaluare reale, orele de muncă și particularitățile de îngrijire pentru acestea și prețăluite. Banii ar trebui apoi alocați în funcție de asta, cu un ochi permanent la ceea ce înseamnă în secolul 21 standard de calitate în domeniu.
Numai că, la sfârșitul unui astfel de demers sau al oricărui altuia bazat pe corectitudine, problema s-ar reduce la două fapte simple.
Primul ar fi acela că în opinia politicienilor, a asiguratorilor și poate și a unei părți a publicului munca doctorului nu valorează prea mult. Efortul de a consulta nu poate fi mai mare de 10-20, hai 30 de lei, cu gărzi cu tot. Probabil că tot acest dispreț este greu de pus pe hârtie, în mod explicit, astfel că limitarea financiară, dorința de a menține munca doctorului și asistentei cât mai subplătite, nu poate lua decât calea alambicată a subfinanțării subliminare.
Al doilea fapt ușor de dedus este acela că, din banii luați de la public, din acele sume trase fără consimțământ de structura în fapt monopolistă ce dirijează financiar activitatea medicală de stat din România, se dorește să se folosească, pentru sănătatea oamenilor, cât mai puțin. Pentru că, cel puțin în opinia mea, poate nu complet neavizată, limita dintre economie și zgârcenie a fost, de mult, străbătută.
În context ce fac oamenii?
Ãia tineri se uită spre Marea Britanie, Elveția, Franța sau SUA, locuri în care de asemenea există probleme ameliorabile și discuții despre finanțarea sistemului dar în care nu există politicieni gușați care să considere că un consult face 2 euro.
Ãia mai în vârstă și cu renume au început fie să își completeze veniturile, fie să treacă cu totul în privat, de obicei cu viteza cu care Bolt ia startul în vreo finală olimpică.
Cei care rămân încearcă să se adapteze și blesteamă zi de zi casa, ministerul, partidele și președenția, fiind ei înșiși înjurați de publicul care nu înțelege de ce, an de an, parcă este ceva mai bolnav.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!