Acum 10 ani am fost în Barcelona. Un oraș fabulos, care mi-a lăsat multe amintiri plăcute. Dintre acestea cel mai mult m-au marcat acele amintiri despre nivelul de civilizație al spaniolilor, catalanilor sau cum s-or mai numi sau revendica oamenii acelor locuri.
Câteodată unele mici detalii pe care le sesizezi pe cont propriu sunt extrem de importante în crearaea unei opinii și în cazul meu aceste detalii au venit din autobuzul pe care îl tot luam într-o direcție sau în alta a orașului.
La ora la care îl străbăteam autobuzele erau de obicei arhipline. Pare că modelul germanic cu autobuze multe venind la ore regulate nu prinsese cine știe ce la barcelonezi așa că, minus aerul condiționat și aspectul extrem de curat al acestora, aglomerația din ele era destul de asemănătoare cu experiențele din 331 sau 335.
Am reținut două elemente semnificative. În preajma intrării de la mijloc, în fiecare autobuz cu care am mers, erau niște scaune rezervate pentru bolnavi și handicapați. Nu am văzut niciodată aceste locuri ocupate, de parcă oamenii aceia nu ar fi înțeles ceea ce propietarul de BMW român, în căutarea unui loc de parcare la Mall a înțeles dintotdeauna – respectiv că selecția naturală este o lege obiectivă care impune ca o obligație față de specie ca exemplarele sănătoase să se lupte și să ocupe locul celor mai puțin performante.
Tot într-un autobuz din Barcelona m-a uimit un tânăr, tatuat, cu cercei în urechi și pe undeva suficient de dubios cât să nu îți dorești să te găsească pe vreo alee întunecoasă cu emblema lui Real Madrid pe tricou, care s-a ridicat spontan de pe scaun să dea locul unei babe, de parcă nu ar fi existat și opțiunea privirii absente și îndelungate pe fereastră.
Venind într-o zi cu metroul din Lloret de Mar la Barcelona, într-un trenuleț/metrou, de asemenea aglomerat, străbătând distanța respectivă în circa o oră am înțeles și de ce când se întâmplă toate acestea, când am văzut un tată ridicându-și fetița și supunând-o pe restul călătoriei la uzura pe care statul în picioare o dă, de asemenea în scopul aparent absurd de a elibera locul pentru o bătrână.
Recunosc că toate acestea sunt detalii fără importanță, la fel cum și mirosul de transpirație, buluceala la uși, împinsul, blocarea ieșirilor sau ocuparea scaunelor pentru bolnavi, la noi, sunt tot detalii.
Nu știu cât de civilizați sunt de fapt spaniolii, dacă îi compari cu alții, după cum nu știu cât de necivilizați suntem noi, dacă suntem comparați.
Ce îmi amintesc însă din acel an este faptul că, din diferite motive, barcelonezii păreau, la o privire fugară de turist, mai fericiți decât noi.