Institutul nostru are, pe lângă secțiile clinice și laboratoare și un foarte puternic departament religios.
O bisericuță a fost construită în timp între unitatea nucleară și intrarea principală și există mereu posibilitatea reculegerii, căutării călăuzirii sau doar fredonării de imnuri religioase, după placul inimii, la orice oră din zi și din noapte, mai ales dacă nu ești, în mod bicisnic, temător de radioactivitate.
Mai mult, unul din doctorii institutului nostru își leapădă periodic halatul în favoarea patrafirului și poate fi calificat fără a greși prea mult ca unul din cei mai religioși doctori pe care îi cunosc, dar și ca unul din cei mai bine pregătiți popi, din punct de vedere al cunoștințelor de medicină.
Prezența unei biserici în curtea unui spital pare că nu este privită de public ca fiind amenințătoare, în nici un caz la fel de amenințătoare cum ar fi un cimitirel. La urma urmei posibilitatea unui preot de a interveni de urgență la căpătâiul vreunui pacient este preferabilă unor proceduri alternative dezlânate și incomplete.
Ocazional în câte-o dimineață, cum ar fi azi, imnuri de slăvire și fervoare umplu inimile, dar mai ales urechile dreptcredincioșilor, de la portar, la pacienții și studenții pripășiți prin saloane, dar și urechile doctorilor între două vârste sceptici în ce privește această modalitate de conversație cu dumnezeirea.
Dacă aș înțelege vreun vers din această incantație aș putea anticipa durata aproximativă a fenomenului și mi-aș putea adapta programul în consecință. Așa nu îmi rămâne decât să sper că trecerea timpului, răspunsul divin sau vreo laringită va face ca aceastră utrenie improptu să înceteze.
Nu am nimic cu credința oamenilor.
Sigur, mie personal mi se pare cam idiot să îți formulezi convingeri și credințe în lipsa dovezilor și cam arogant să îți imaginezi că tu ca persoană sau noi ca specie, cu sau fără păcate, am putea prezenta vreo relevanță unei entități supranaturale, necum șefului universului. Mi se pare de asemenea stâlcit să tinzi spre moralitate doar datorită supravegherii vreunui nene iscoditor ascuns în nori și odios să te enerveze că alții refuză să creadă toate astea.
Ca atare nu îmi vine să pun pe muzică și să îmi intonez la difuzoare convingerile ateiste.
Dar uneori, când simt că păsărele ar ciripi și vântul ar foșni fără ca eu să le pot auzi, găsesc întrucâtva iritant să aud „Tatăl Nostru”, „La Ilah illa Alah” sau „Hare Krishna”.