poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2329 .



Ochi pentru fluturi
personale [ ]
poem în proză

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Benedictus ]

2010-04-06  |     | 



Stăteam într-una din zile pe terasa unui local, să-mi trag o clipă sufletul atît de agitat de veșnica alergare pentru rezolvarea treburilor zilnice. Eram atît de obosit și deprimat încît abia le mai făceam față. Abia mai vedeam lumea din jur, cu mintea frămîntată tot timpul de numărul și dificultatea lor.
Mi-era capul calendar. Încercam să le trec în revistă cu ochii întorși spre ecranul minții, să le înșir să nu le uit și să încerc soluții pentru fiecare în parte: cum s-o scot la capăt cu banii, cu leafa mică și micile afaceri în paragină, de unde să mai iau bani și unde să mai dau, ce lucruri să mai vînd, ce lucruri să mai cumpăr, să-mi iau o mașină în leasing ori second-hand, cum să fac să-mi iasă mai repede dosarul de la primărie cu aprobările necesare, pe cine să găsesc să pună o vorbă la șefii mei, ce pilă să găsesc la judecătorul X să mi-l scape pe amicul Y, cum s-o scot la capăt cu boacănele pe care mi le-au făcut copiii… și cîte și mai cîte…, de mi se învîrtea mintea ca o morișcă și vedeam lumea tulbure în jurul meu.…
Eram parcă amețit ca de un alcool greu deși nu băusem decît o cafea și ca să nu cad de pe scaun am încercat să-mi pironesc privirile într-un rond de flori din apropiere… să mă uit fix la corolele multicolore, strălucind de picuri de apă, căutînd disperat un punct de sprijin. Cînd deodată… mă străfulgeră un gînd…, nu știu cum și nu știu de unde venit: că n-am mai văzut de multă vreme un fluture zburînd din floare-n floare!
Sunt lovit brusc de un adevărat atac de panică. Unde să fi dispărut toți fluturii? De ce nu mai sunt fluturi cu miile ca atunci cînd eram copil? Doamne, mulți mai zburau atunci peste tot în jur: pe cîmpuri, pe garduri și prin grădini… pe marginea bălților după ploaie.. fluturi albaștri, roșii, galbeni, albi, unii mici ca cei ce ieșeau după ploaie, alții uriași de te speriai de ei ca de niște lilieci de noapte…, era o încîntare să-i vezi tot timpul săltînd prin aer ca niște confetti multicolore!...
Alergam și eu după ei, ca un fluture mai mare, îi însoțeam de la o floare la alta… și fluturii nu se temeau de mine, mă simțeau de-al lor, mă lăsau să mă apropii mult de ei,… mă lăsau să le văd culorile de pe aripi… iar atunci cînd mă apropiam cu ochii doar la o palmă de ei își deschideau larg aripile doar pentru mine! Să-i pot admira în voie.…
Așa am uitat cu desăvîrșire de toate problemele zilnice. Mă obseda doar un singur gînd. Cine ar putea să mă lămurească? Umblam bezmetic, mereu căutînd pe cineva să-mi răspundă la singura întrebare ce mi se învîrtea in creier. Întrebam disperat oamenii de peste tot, prieteni, apropiați ori necunoscuți:
- Oameni buni! Fraților! Voi ați mai văzut fluturi?
Se uitau la mine ca de pe altă lume:
- Nu…! Da’' ce-ți veni? – răspundeau cu toții, invariabil. Nu am mai văzut de mult, de cînd eram copii. Cine știe? Or fi dispărut cu toții pe undeva. Or fi murit… ori i-o fi omorît cineva….
De la o zi la alta eram tot mai disperat. Abandonasem cu totul toate treburile mele zilnice reușind să-i sperii de-a binelea pe toți cei din jur cu obsesia mea pentru fluturi. Șușoteau cu toții în spatele meu:
- A luat-o razna, săracul. Numai fluturi îi mai umblă prin cap. Și ce om serios era! Își vedea conștiincios de toate problemele. Ce l-o fi apucat cu fluturii? Ce contează dacă mai sunt ori nu mai sunt? Ce cîștig ne aduc nouă fluturii?
Am văzut că nimeni dintre oameni nu mă putea ajuta. Atunci am părăsit cu totul nu numai problemele zilnice, am părăsit cu totul orașul! Și am început să hoinăresc pe cîmpurile înflorite, prin păduri și pe margini de ape, ca atunci cînd eram copil. Umblam bezmetic de la o floare la alta în căutarea prietenilor mei de odinioară. Dar ochii încă mi-erau încețoșați și parcă nu vedeam bine. Mi-am spălat bine ochii la izvoare și cu roua de pe flori. Și ochii au început să mi se limpezească… și-atunci am început să-i văd zburînd peste tot! Pe ei, fluturii! Erau cu miile, peste tot, de toate formele și culorile, ca atunci în copilărie!.....
În sfîrșit eram liniștit și fericit! Fluturii erau la locul lor și zburau la fel ca-ntotdeauna!.. Atîta doar că noi nu mai aveam ochi pentru ei!… Nu mai aveam ochi pentru fluturi!…


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!