„Acum dar, rămân aceste trei: credința, nădejdea și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea” (1 Corinteni 13:13)

Se spune că Dumnezeu își pune cuvântul în glasul oamenilor. Trebuie doar să avem ochi ca să vedem acest lucru, urechi ca să ascultăm și mai ales loc în suflet ca să putem primi și astfel să învățăm cum să dăruim.
Mesaje minunate venite din Cer, se aștern în rândurile scrise ale Ligiei Seman prin cartea „Tragedie și triumf”. Și cum să nu fie o lecție deschisă despre dragoste, când în paginile acestei cărți, avem rețeta de vindecare a tuturor rănilor lăsate de relele pământului, prin însăși Iubirea?
Ligia Seman, reușește să surprindă pe scena vieții, personaje reale, oameni pe care îi întâlnim zilnic la colțuri de stradă, în locuri în care milostivirea ar putea trezi în fiecare din noi, un gând bun, atunci când o mână este întinsă cu scopul de a primi. De cele mai multe ori, judecăm. Uneori, lăsăm ceva în acea palmă, fără să privim ochii celui care cere, celui care este oropsit. „Tragedie și triumf” ne ajută să înțelegem că de fapt, nu mâna ne este întinsă ci sufletul. Cine are puterea să lase într-un astfel de vas, iubirea? Cine înțelege că iubirii i se răspunde cu iubire? Furați de vâltoarea vieții, mulți dintre noi am uitat care ne este rostul. Citind această carte, descoperi sensuri, găsești multe răspunsuri și cu acestea, afli rostul existenței.

În scrierea Ligiei Seman, avem două lumi diferite, două drumuri paralele care uneori, se întretaie prin înfruntări directe. Pe de o parte, o lume mizeră la trup și la suflet pe de cealaltă parte, o lume deosebit de frumoasă și curată. Prima te coboară, celaltă te ridică. Iubirea, este singura care reușește să unească aceste lumi și mai mult decât atât, să tragă spre victorie, acea parte deznădejduită, umilită de ironia destinului. Da, este un hazard să te naști într-o familie educată, cu potențial material, cu resurse de a dărui. La naștere, fiecare din noi primim un dar genetic. Oricât de mult ne-am dori să depășim o stare, această ampretă genetică, îți marghează drumul. Vlad, Ana și cei doi frățiori mai mici, nu au avut șansa vieții. Au apărut pe lume, din părinți degradați, fără voința de a schimba cursul neajunsurilor. Tatăl lor, un bețiv care stârnea teamă și repulsie, mama lor o femeie slabă, care renunțase la luptă, pierzânduși mințile și sufletul. Sărăcie, mizerie, durere, revoltă, lipsa credinței. Acestea erau elementele de bază cu care micuții au pornit în viață. În loc de educație, ei primeau pedepse aspre, vorbe grele, erau trimiși la cerșit fiind umiliți de cei care nu aveau în suflet bunatatea dragostei. Drama lor, se adâncește odată cu moartea mamei ucisă de tatăl căzut în patima beției. Ajung la orfelinat unde cei mici, nu fac față și mor sufocați de prea multă durere, de neiubire. Aici, Ana și Vlad separați fiind, trăiesc clipe cumplite, zbucium lăuntric, maturizarea lor înainte de vreme. Cei slabi, se rătăcesc. Cei puternici, devin aprigi. Ei rezistă doar călcând unii pe alții. Este o luptă pe viață și moarte. În orfelinat, Vlad își pierde prietenul cel mai bun, pe Călin Barbu care deși mic, a reușit să înțeleagă ce înseamnă sacrificiul în numele iubirii. Tot aici, își face cel mai de temut dușman, pe Doroftei care îi va marca toată existența.
În paralel, familia Marcu, își crește cei trei copii, Magda, Adrian și Edi, în condiții materiale și mai ales spirituale optime pentru ca ei să se dezvolte armonios la trup și suflet. Au tot ce e mai bun, un suport genetic perfect și iubirea transmisă și înmultită. Vlad și Magda sunt de aceeași vârsta și primul lor contact, are loc după ce Vlad, a fugit din orfelinat. Era flămând, murdar, singur și speriat de o viață pe care încă nu o cunoștea, cea de stradă într-un oraș străin. Magda, deși avea doar unsprezece ani, era cochetă, iar frumusețea și atitudinea ei, o faceau să semene cu un înger. Vlad a simțit pentru prima dată fiorul dragostei neînțeles atunci, când fetița l-a mângâiat pe obraz și i-a oferit jumătate din langoșul din care ea, mânca. Nu va uita niciodată aceste momente. Deși, primise cea mai frumoasă dovadă a bunătății, reacția băiatului a fost una de revoltă, furându-i păpușa și „ucigând-o” cu brutalitate.
Viața străzii, se spune că este una „liberă” însă este extrem de dură. Copiii trăiesc în canale și sunt chinuiți de cei mai mari care le impun reguli și pedepse drastice. Ei cerșesc, fură sau muncesc iar câștigul, trebuie dat celui mai puternic care apoi, împărte însă, niciodată cinstit.
După patru ani, destinul îi pune din nou fată în față pe cei doi copii, care între timp ajung adolescenți. Magda, crește în numele iubirii lui Dumnezeu și are educația de a ajuta pe cei năpăstuiți. Întreaga familie Marcu, luptă să aducă bucurie în sufletele oamenilor necăjiți. Vlad o recunoaște după alunița pe care o avea pe degetul inelar dar, nu spune nimic. Îndrăgostit, sufletul lui este chinuit de diferența dintre ei și ar face orice pentru fata cu chip de înger. În această întâmplare, baiatul primește pentru prima dată o Biblie și este hotărât la îndemnul Magdei, să-i pătrundă tainele. Însă, nu apucă. Pentru că nu a respectat regulile străzii, i-a fost înjunghiat câinele care era cel mai bun prieten al său și apoi, i se dă foc canalului în care se adăpostea. Biblia arde fiind la pieptul lui și cu ea, o parte din fața băiatului. După această nenorocire, ajunge un monstru la trup și suflet, devine de o răutate feroce încât, se poartă fără milă cu cei mai slabi, chiar mai rău decât s-au purtat alții cu el. Lovește copiii, fură, violează, chinuie animalele. In aceste condiții, îl regăsește sora lui, Ana. Nici ea nu reușise să treacă dincolo de lumea canalelor, prostituându-se pentru o farfurie de mâncare. Din aceste fapte, s-a născut fetița ei Maria pe care a părăsit-o în spital și care curând, a ajuns tot la orfelinat. În Ana, se dă o luptă cruntă între instinctul matern și cel al legii junglei din stradă. Este derutată și îngrozită de vița pe care o are. Încearcă să-și împlinească visul de a avea o casă în care să-și poată aduce fetița și se agață cu disperare de un bărbat fragil emoțional și cu un caracter facil, bazat pe filozofia „trăiește cum vrei, fă ce-ți place”. Deși o primește în casa lui împreună cu copilul, el o tratează dur și o aduce până în pragul nebuniei încât aceasta să vrea moartea fetiței.
Anii trec. Frații Magdei, devin cuvânt al Domnului. Unul, misionar în Afganistan, celălalt capelan în cadrul spitalului unde tatăl lor, fusese medic și care, înainte de a pleca la Ceruri, a apucat să-și vadă copiii porniți pe drumurile alese. Vlad îi urmărea evoluția Magdei, din umbră. Era o domnisoară frumoasă și în momentul când și-a ales un logodnic, pe Raul, coleg și prieten foarte bun cu Adrian, în Vlad s-a deșteptat cel mai cumplit păcat, acela de crimă. Intr-o noapte, îl atacă însă, urmele umanității lui, înving ura și răzbunarea. Văzând cât de crunt a decăzut, renunță la crimă și încearcă să se sinucidă. Lupta psihologică se dă și în Vlad dar și în Raul, o luptă între bine și rău, lupta de a alege între iertare și neiertare, între iubire și neiubire. Ajuns la spital, în salon cu un bătrân pe moarte, tânărul Vlad, reușește să înțeleagă o parte din tainele Bibliei de la acesta. Când bătrânul își dădu sufletul, în Vlad deja încolțise sămânța credinței.
Are tăria să recunoască în fața Magdei, tot răul pe care l-a făcut, toate nenorocirile care-și găsiseră loc în sufletul lui, cu o sinceritate debordantă. Magda îl iartă și îi arată drumul. Un drum pe care el nu-l știuse iar acum, descoperise că niciodată nu a fost singur și că a fost iubit cu o dragoste desăvârșită. În Vlad, înflori iubirea și odată cu aceasta, chipul lui sluțit, se transformă în lumină. Cu această putere nouă, el a reușit să o aducă pe drumul bun și pe Ana. Iubirea iartă, nu judecă, nu pizmuiește, iubirea răspunde cu iubire. Raul, Magda, Edi și amintirea lui Adrian care și-a dat viața în numele iubirii, pentru credincioșii din Afganistan, au reușit să-i aducă pe Vlad și Ana, pe cele mai frumoase culmi.
În ajunul Crăciunului, cei doi orfani, cei doi oameni ai străzii, cei doi renăscuți la viață, aveau o casă, aveau haine bune pe ei și bucuria de a împărți celor săraci, daruri. Era noapte, ger, zăpadă și totul avea un sens. Drumul spre acasă și un suflet plin de recunoștință și iubire, o minune!
Când Vlad s-a împiedicat de un bețiv căzut în zăpadă, aproape mort, știa că trebuie să-l salveze riscându-și propia viață. Ce nu aflase încă, era faptul că acel ratat, purta numele de Doroftei, cel mai de temut dușman al său. În sufletul lui Vlad, se dă o luptă între a-l lăsa acolo să moară ori a-și da viața în numele iubirii salvându-și dușmanul de la moartea prin îngheț. Și a ales iubirea. N-a fost în zadar acest sacrificiu pentru că Doroftei, a tras învățăminte și s-a reabilitat, întorcându-se la soție și copii și trăind cuvincios. Vlad s-a urcat la Cer încununat cu iubire.
La slujba de luat rămas bun, i-au fost alături Magda, Raul, familia lui Edi, Ana cu fetița ei și însăși Doroftei cu familia. Nu au fost mulți însă în acele momente, iubirea a triumfat.

Ligia Seman, are un talent remarcabil în descrierea stărilor sufletești, a luptei psihologice care se dă în fiecare personaj din medii diferite de viață, a gândurilor și faptelor, viselor și împlinirilor. Scriitoarea, face o trecere de la un personaj la altul abia simțită iar în finalul fiecarei acțiuni lasă loc de suspans, de așteptare atfel încât cartea, devine ușoară la citit și implicit incitantă prin dorința de a afla adevărul. La fel de bine descrie natura, diverse locașuri, imagini și acțiuni din vise. În rândurile cărții, găsim o parte din inima autoarei care devine mesager al Inimii lui Dumnezeu. Strecoară citate din Biblie și chiar dacă nu ai citit Cartea Sfântă, aici găsești o sursă a credinței și un îndemn către cunoaștere. De asemenea, Ligia ne încântă cu frumoase versuri puse în seama personajelor, versuri de înălțare, de recunoștință, de mulțumire.
„Tragedie și triumf” este ghidul prin care poți ajunge să cunoști taina iubirii, poți atinge culmile cunoașterii și a adevărului. Tragedia te ajută să înțelegi mai bine triumful. Un mesaj care ar putea fi o lecție deschisă de iubire în desăvârșire.

Gabriela Petcu
August 2009