În loc de introducere...

"nu contează cât de lung am părul ci contează cât și cum gândesc..."


Dragii mei, este adevărat ce a scris Dragoș depre ce a fost ieri la Eliad. Am fost acolo... am îndrăznit și eu să calc pragul poeziei la "Casa Eliad", un pic emoționată, un pic cam tristă, un pic cam obosită, un pic nerăbdătoare, am reușit să-mi înving toate aceste frământări și am decis să îi cunosc pe cei care au plăcerea să vină acolo să simtă poezia.
Ce să spun?!? Că mi se spune în glumă, pantera roz, că m-a așteptat Ela în gară și eram roză din cap până-n picioare, că aveam o fustă scurtă albă și am urcat de 2 ori pe scenă să recit, că mi-au curs lacrimi de bucurie că am văzut o persoană pe care îmi doream din tot sufletul să o văd?
Eu vreau să vă spun cu totul altceva, ceea ce consider că este mai important și trebuie să rămâneți. Părerea unui nou venit la "Casa Eliad", prima impresie, de altfel, impresia mea. Contează mult mai mult acest lucru decât oricare alt amănunt referitor la cum era îmbrăcată Madim, cum i se spune, unde lucrează și ce căuta în București și de ce tocmai la Ela, de ce tocmai joia aceasta când de fapt ar fi trebuit să își vadă de organizarea cenaclului “Anacolut”.
Mi-am dorit să ajung măcar o singură dată la “Casa Eliad”, nu am avut din păcate până acum nici timpul și poate nici starea pe care consideram eu că trebuie să o ai atunci când mergi într-un astfel de loc. Dar, credeți-mă, nu trebuie să aveți nici un fel de reținere, acolo, la “Eliad”, lucrurile sunt cât se poate de firești, este o atmosferă plăcută încă de la intrare, multă liniște am găsit acolo, oameni adunați la un loc, pentru un singur motiv, să simtă poezia, frumosul, să guste din emoția trăită de celălalt în momentul în care îl aude recitând pe scenă.
Microfonul e liber, luminile sunt odihnitoare, atmosfera e intimă, poți să te reculegi în liniște, poți alege chiar tu un subiect de discuție, poți lua o hotărâre în ceea ce privește desfășurarea acelei seri, liber și fără a fi constrâns de nimeni, poți face absolut ceea ce vrei. Eu nu cred că această libertate a cuvântului pe care eu am întâlnit-o la Eliad, este un lucru minor, ceva normal, acest lucru este ceva extraordinar, înseamnă, înainte de toate, respect unul față de celălalt, înseamnă că, atunci când tu te ridici și te îndrepți spre scenă, toți ceilalți se uită pentru câteva clipe la tine, până în momentul în care tu singur îți auzi vocea și constați că de fapt ești acolo să le transimți acelor oameni care te privesc, ceva, ceea ce trebuie să le rămână în minte, constați că totul depinde de tine în ceea ce privește captarea atenției. E drept că unii dintre noi, au talent sau sunt obișnuiți cu scena și cu toate celelalte laturi privitoare la crearea unei anume atmosfere. Tot la fel de adevărat este și faptul că, această libertate pe care eu am observat-o nu este totdeauna acea libertate absolută a cuvântului, în sensul că există printre noi și trebuie să acceptăm necondiționat acest lucru, persoane care văd lucrurile complet diferit față de majoritatea din jurul său, este firesc să existe opinii separate referitoare la un infinit de subiecte, nu doar la cele despre care eu vă vorbesc, despre un atelier de creație, despre poezie.
Dragii mei, trebuie să învățăm să-l acceptăm pe cel de lângă noi, să învățăm să ne respectăm, să ne ascultăm, să comunicăm, să știm cum anume se poate pune în discuție o problemă, cum trebuie tratată orice fel de manifestare a unei persoane sau a mai multor persoane. Dar, înainte de toate aceste lucruri, pe lângă aspectul nostru fizic care de cele mai multe ori nu reflectă capacitatea noastră de a înțelege și nici pe departe caracterul și personalitatea, trebuie să avem cu noi, în astfel de locuri, unde fiecare se bucură de libertatea expresiei, fiecare poate spune orice, oricum și oricui, ne putem privi unul pe celălalt în ochi cu un aer de superioritate sau de inferioritate, de indiferență sau orice altceva vreți, TREBUIE să învățăm să fim oameni, aveam această datorie, să învățăm să ne comportăm în societate, asta în afara faptului când, cineva dorește în mod premeditat sau din spontaneitate, lipsa bunului simț și lipsa răbdării, dorește să se dea în spectacol, să strice mersul firesc al unor lucruri deși libere în aparență, perfect controlate de toți cei prezenți acolo.
Nu intenționez să impresionez pe nimeni cu aceste simple gânduri, nu vreau să se nască alte discuții inutile, dar, impresia mea este una singură, nu toți suntem responsabili de actele noastre, nu toți avem o limită a bunului simț, nu toți suntem capabili să captăm atenția, nu toate lucrurile în viață până la urmă ies așa cum ne-am dori noi, iar asta nu este altceva decât cursul firesc al lucrurilor, al lumii... apare mereu, la orice pas, neprevăzutul, această banală întâmplare care schimbă totul într-o secundă…
Dar, asta înseamnă că noi nu suntem responsabili de ceea ce se poate întâmpla, neprevăzutul apare peste tot, la orice pas…
Organizând activitatea poți elimina multe din aceste lucruri, chiar apare un echilibru impus să-i spun așa dar este totuși un echilibru gândit, conștientizat ce ne scutește de surprize.
Vreau să spun că, înainte de a merge la “Casa Eliad”, trebuie să știți că acolo nu faceți altceva decât să vorbiți celor prezenți de propria persoană, indiferent dacă se vorbește de poezie, se mai face o glumă sau se mai consumă o bere în plus. Am discutat cu Ela despre un film, o carte intitulată., “Non ti muovere”, adică nu te mișca, da, exact, poți sta pe loc oriunde, poți privi lumea din fereastră, poți să nu spui nimănui nimic dar nu uita că și în acest mod vorbești celor care te văd despre tine.
La Eliad, este cel mai liber loc unde poți câștiga ceva deosebit de important, poți câștiga încredere în tine, în ceea ce spui, în ceea ce gândești și în primul și nu în ultimul rând poți câștiga respectul celor de acolo, resprectul față de propria-ți persoană.
E simplu să organizezi o manifestare, să îți faci lecțiile de acasă cum s-ar zice în acest caz, fie să existe un șef de sală la fiecare cenaclu, să propună alegerea unei teme sau tema întâlnirii următoare sau să exite cineva cu un ceas mare în mână și să acorde fiecărui vorbitor să spun așa, un număr de minute. Dar… deja intru cu discuția spre o altă latură care mie una nu îmi place… latura automatismului, a robotizării și a stresului totodată, a gândirii și a acțiunilor noastre. Deja te gândești dacă mai vrei să participi încă o dată, dacă e bine să spui și tu ceva sau dacă nu cumva este mai mult decât o porcărie plictisitoare, un scenariu dintr-un film, unde poți spune numai ceva anume, constrâns fiind de un timp anume alocat, de o tematică și o ordine aleatorie în care poți exprima acel lucru.
Este bine și așa, este poate perfect, totul să fie dinainte prestabilit, așa toți trecem printr-un filtru, al cercetării, al acceptării, al curajului, al… nu mai continui…
Dar, vă întreb… nu cumva asta amintește de…. un regim anume…
Nu, fraților, eu zic că este mult mai bine să nu îți planifici nimic dinainte, și în cazul “Eliad”, poate doar o temă dinainte stabiliă cu ceilalți sau poate o surpriză.
Eu zic, să lăsați ca și până acum lucrurile așa cum sunt, cum s-ar spune, să lăsați ușa deschisă, până la urmă, nu facem altceva decât să cunoaștem mai bine “il essere umano”, este un progres, aici, este progresul, cunoașterea, unde te poți exprima liber și poți dobândi stăpânire de sine, cunoștințe despre celălalt mereu aflat în fața ta…

E frumos dragii mei la voi, la Eliad, subsolul cald al poeziei, poți învăța multe, eu am învățat să zâmbesc pentru ca apoi să mă bucur că am realizat un progres că nu a fost o seară pierdută, că dintr-un simplu gest, o simplă vorbă sau un vers, o singură privire, poți progresa în străfundurile ființei tale, te poți cunoaște, stăpâni, opri și zâmbi la sfârșit, mulțumindu-i celui de sus că ți-a purtat pașii spre un loc unde ai avut ceva de auzit, de văzut… de aplaudat… APLAUZEEEE!!!! Eu chiar mă ridic în picioare!!
Felicitări pentru libertatea cuvântului, pentru originalitatea evenimentului la care am participat, pentru atmosfrea de familie, de încredere în tine, în tot ceea ce poți spune Am facut un progres imens, dragii mei, la Eliad, am învătat să ascult, să mă cunosc, să-mi înving emoțiile și alte stări care probabil m-ar fi îndemnat să strig în gura mare, la un moment dat: “Pe acest om e mai bine să-l ascultăm, să-l facem să se vadă, să-l ajutăm să se cunoască, e rătacit, nu-și cunoaște limitele, nu se cunoaște pe sine, ne vorbește tare, e agitat, vorbind se va calma, se va vedea poate cu alți ochi. Ãsta e tot un progres."
Am plecat fericită… uite locul unde poți face progrese, oricine poate face progrese, acest om a progresat, a hotărât el pentru alții, e o întâmplare, e o ușă, e un zâmbet...

Mulțumesc tuturor!


Madim, pantera roz sau mika kamikaze cum considerați mai corect...




Mădălina Maroga



Scriind...



Andia


Loredana



Elia



Dora și Madim



Visând...