marea
în ultimul timp mă gândesc numai la ea
i-am dedicat o mulțime de versuri
i-am lasat în grijă o mulțime de speranțe
iar inima mea a devenit oarecum mai ușoară
mă vad așezată la picioarele ei ca într-un miracol
pentru câteve minute, mă înalț, devin alta
mă închin ei, asemeni unui altar al sufletelor pereche
mă defac în propria-mi ardere, arzând în acest altar
visez că te invit într-un alt soi de nebunie
într-o iarnă, noi doi, în seama destinului
respirând marea, născându-ne încă o dată
la marginea valurilor, cu eternitatea cuprinsă în palme
hai, vino, măcar o singură iarnă
sau măcar promite-mi o singură clipă de nebunie
ia-ți permisiunea unei nebunii unice
ascultă-mi chemarea, așterne-ți trupul lângă al meu
lasă toate grijile în seama destinului, uită-le
sau lasă-le în bunul plac al întâmplării
imaginează-te o pasare Phoenix și…
vino!
iarna!
iarna, marea este ea, cea adevărată
o iubesc atât de mult iarna, numai atunci
ea simte la fel de mult, gustul singurătății
o iubesc și primăvara, e plină de speranță și iubire
mereu în așteptare, o văd și vara, inundată de îndrăgostiți
dar simt că atunci nu este numai a mea, nu poate fi
îi mângâi valurile răscolite, malurile arse
devine, distrată, calmă și distantă
toamna o găsesc încă înfierbântată
agitându-se în jurul ultimului bronz, al ultimelor săruturi
dar, iarna, marea este numai a mea, crede-mă
a mea și a tuturor celor care o iubesc, în singurătatea ei
în marea ei singurătate
hai, vino, dragul meu, vino doar o singură iarnă
lângă singurătatea mării, prinde-mă de mână,
promite-mi în taină, o singură iarnă
până atunci, îți voi scrie, alte și alte versuri
amintiri închipuite, borne de lumină
pe drumul pe care merg și nu știu cum se va sfîrși
sufletul meu va vorbi sufletului tău, te voi ține strâns
și n-am să mă mai întreb ce trebuie să iau de la viață
să nu mai sufăr sau
dacă vom avea vreodată această iarnă-n doi
dacă vom avea pentru câteva clipe această iubire
sau ce trebuie să mi se mai întâmple
să nu mai îmi fie atât de dor de tine...