De-ati fi o lacrima in ochii mei, si-as stii ca am sa mor de voi lasa sa curga si-acea farama de omenie, as prefera sa sa nu mai fiu, numai sa stiu ca v-am lasat sa v-afirmati si ultima parere...
De-ati o frunza ramasa pe creanga unui plop, din maretia lui v-as lasa s-alunecati usor...as vrea sa stiu si ultima poveste ce v-a impovarat a voastra existenta...
De-ati fi a milioana parte din tagma criticilor mei, v-as acorda o sansa si v-as lasa sa apasati tragaciul, dar doar o rugaminte as avea... lasati-mi ochii liberi sa vad si eu pe cel ce va trage primul sa-i spun atat:
SI VOI ATI FOST SAU SUNTETI CA SI MINE UN SUFLET CARE VA CAUTA IN CUVINTE MEREU O URMA DE ALINARE, NU ARUNCATI CU PIATRA CAND IN FATA VOASTRA SUNT GRAMEZI DE BOLOVANI....
Si ar mai fi ceva, tot criticilor mei: sa nu ma parasiti niciodata, AM NEVOIE DE VOI...